Danuvia, cunoscută pe deplin sub numele de Danuvia Engineering Industries Rt. ( maghiară : Danuvia Gépgyár – Danuvia Machinery Factory ), a fost un producător maghiar fondat în 1920 care producea arme de foc, muniții, mașini-unelte și motociclete pentru armatele și piețele din Europa Centrală și de Est.
Danuvia a fost fondată la 4 iunie 1920, de guvernul maghiar , ca alternativă la Fegyverés Gépgyár, pentru a produce arme pentru Armata Regală Maghiară și Armata Populară Maghiară în secolul XX, în special în perioada interbelică și al doilea război mondial. Ungaria la acea vreme era sub tratat în urma înfrângerii și dizolvării Austro-Ungariei ca urmare a Tratatului de la Trianon din Primul Război Mondial, astfel încât compania a primit inițial titlul de Danuvia Külkereskedelmi Rt – Danuvia Foreign Trade Co.
În 1938, premierul maghiar Kálmán Darányi a anunțat programul de armare Győr, având ca scop modernizarea echipamentelor și armamentului Armatei Regale Ungare. În 1940, Danuvia a operat și a deținut fabrica Magyar Lőszerművek (Fabrica de muniție maghiară) din Veszprém pentru a răspunde acestei noi cereri. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ungaria a achiziționat drepturile de licență pentru diferite arme germane și alte arme străine, care au fost produse la fabricile Danuvia. În 1944, producția de la fabricile Danuvia a fost în mare parte oprită din cauza avansării Armatei Roșii.
După cel de-al Doilea Război Mondial sub jurisdicția Uniunii Sovietice, eforturile maghiare de dezvoltare a armelor au scăzut sub eforturile sovietice de standardizare militară și tratament preferențial pentru armamentul sovietic de către secretarul general al Partidului Comunist Maghiar Mátyás Rákosi, cum ar fi PPSh-41 produs în masă.
Din 1954 până în 1966, Danuvia a fabricat și motociclete. Fabricile Danuvia aveau sediul în cartierul Zugló din Budapesta, pe Angol utca („strada engleză”). Danuvia a fost în cele din urmă desființată în 1998, vânzând proprietatea intelectuală pentru produsele lor unor companii precum Intermodul Weapon Shops.
În timpul erei producției de arme din Danuvia, compania a angajat câțiva designeri maghiari de arme de seamă, inclusiv Pál Király, inventatorul pistolului-mitralieră Danuvia 39.M și Danuvia 43M, József Kucher – inventatorul pistolului- mitralieră Danuvia M53 K1. și Róbert Vörös, inventatorul pistolului Danuvia VD-01. În plus, a fost producătorul mărcii Danuvia de motociclete din 1954 până în 1966.
Configurația pentru producția de aprinderi cu ceas a fost o ramură complet nouă de producție în Budapesta. Fusa de ceasornic era o structură aparținând grenadei antitanc de artilerie antiaeriană, care reglementa timpul de explozie a grenadei. Pregătirile pentru producție au început în 1939, iar echipamentul necesar a fost obținut din Elveția. Conform acordului cu firmele elvețiene, Danuvia nu avea voie să producă ceasuri cu aparatele achiziționate. Productia a inceput in 1940, mai intai pentru armata maghiara si apoi pentru armata germana. La început, capacitatea era de 500 de bucăți pe zi, această sumă era deja dublată în 1941… [În timpul războiului, aceste structuri erau produse continuu.] …
Departamentul de aprindere de ceasornicărie care a rămas la Budapesta a funcționat până la 2 ianuarie [1945] În noaptea de 5 spre 6 ianuarie 1945, o unitate de lupta sovietica de 10-12 oameni a ocupat fabrica… Din 15 ianuarie 1945, Danuvia a lucrat pentru armata sovietică reparând arme și pentru armata democratică maghiară…
Stabilirea profilului de pace al fabricii a fost decisă în cele din urmă prin implicarea acesteia în livrările de reparații. La 25 mai 1945, la solicitarea Ministerului Industriei, conducerea fabricii si-a asumat livrarea ceasurilor de masa. Potrivit ordinului emis la 25 iunie 1945 în urma negocierilor pregătitoare, „pentru prejudiciul cauzat de Ungaria Uniunii Sovietice în timpul operațiunilor militare și ocuparea teritoriilor ruse”, conform contractului încheiat la 15 iunie 1945, 300.000 ceasurile de masă trebuie livrate până la 1 ianuarie 1946 la o rată lunară de 60.000 bucăți.
Programul a decis profilul de pace al Danuviei pentru o perioadă mai lungă de timp. Conducerea fabricii a presupus, printre multe alte considerente, că departamentul de producție de aprinderi al ceasornicarului a rămas mai mult sau mai puțin intact și că cu anumite modificări ar putea fi capabil să producă și ceasuri. În plus, a fost luată în considerare și experiența de producție deja dezvoltată în acest domeniu.
Se știe că trecerea la un nou tip de produs necesită întotdeauna o pregătire serioasă și crearea de condiții materiale și tehnice. Când producția de ceasuri a început în vara anului 1945, aceste condiții nu existau, sau doar într-o foarte mică măsură. Prin urmare, înființarea pentru ceasornicărie și apoi începerea producției a adus în viața fabricii o eră furtunoasă, plină de multe dificultăți și lupte.
Pentru realizarea producției de ceasuri s-a înființat un grup de lucru în cooperare cu Ministerul Industriei, a cărui sarcină a fost, printre altele, livrarea de materii prime și semifabricate, în timp ce Danuvia a efectuat prelucrarea pieselor și asamblarea. a ceasurilor. Deja în vara lui 1945, a devenit clar că livrarea primului lot de 60.000 nu putea avea loc la timp. Eșantioanele stipulate în contract au fost finalizate abia pe 21 august, care însă nu au fost acceptate de organismele de primire sovietice din cauza lipsei arcurilor și angrenajelor de calitate adecvată. La începutul lunii septembrie s-a putut realiza mostrele corespunzătoare, dar între timp a devenit clar că industria maghiară – care oricum nu era echipată pentru ceasornicărie – nu putea furniza cantitatea și calitatea potrivită a componentelor, în special arcuri, și chiar și anumite unelte lipseau.
După pregătirile îndelungate care au început în toamna anului 1945, abia în luna decembrie reprezentanții companiei au putut să călătorească în Elveția și să achiziționeze arcuri și unelte de acolo…
Conducerea tehnică și comercială a fabricii nu a putut face față producției de ceasuri, atât de mult încât la 1 august 1946, Biroul de Compensare a anulat întreaga comandă de ceasuri din cauza neperformanței. Acest demers a fost justificat din cauza neîndeplinirii livrărilor, dar a pus în pericol întreaga existență a uzinei…
Pe 16 septembrie, la ședința comitetului de întreprindere, președintele József Häusler a anunțat că societatea se află într-o situație catastrofală și că, comitetul de întreprindere nu își poate îndeplini promisiunea de a plăti salariile. În ultimul moment, Consiliul Economic General s-a repezit în ajutorul Danuviei, oferind companiei un împrumut de tranziție de un milion cinci sute de mii de forinți…
Împrumutul de tranziție primit în septembrie 1946 a stabilizat temporar compania, a acoperit o parte semnificativă a costurilor trecerii la ceasornicărie și scule și a făcut posibilă plata salariilor angajaților.
Producția de ceasuri a fost foarte lentă pentru a atinge profitabilitatea. Această cantitate a fost marcată de auditorii trimiși de Consiliul Economic General ca o producție zilnică de 600 de bucăți. În producția de masă de ceasuri, multe obstacole au trebuit depășite din cauza inexactității mașinilor, a denivelărilor și a slabei prelucrabilitate a materialului.
În luna noiembrie au fost produse 19.000 de ore. Producția neuniformă se caracterizează prin faptul că în prima jumătate a lunii au fost produse 7.972 de unități, iar în a doua jumătate a anului, 11.000 de unități. În prima jumătate a lunii, 4.935 de unități au fost defecte, iar chiar și după corectare au fost casate peste o mie de ore. Această producție de 19.000 de unități ar fi asigurat deja profitabilitatea, dar producția a continuat să fluctueze și vânzările au cauzat o mulțime de probleme în special.
Numărul total de ceasuri livrate în cursul anului 1946 a fost de 14.716, dintre care doar 6.435 au fost livrate în compensație, iar 7.161 au fost vândute…
Pe bună dreptate se pune întrebarea: configurația pentru producția de ceasuri a fost corectă? Întrebarea a fost decisă de necesitate… În favoarea dreptății deciziei a fost faptul că în Ungaria acest tip de ceas – în primul rând un ceas cu alarmă – nu se fabrica. Calitatea ceasurilor produse de Danuvia a fost satisfăcătoare, toate testele au calificat ceasurile drept competitive, chiar și pentru piețele externe. Au existat și păreri că sunt prea precise, calitatea lor este cu 41% mai bună decât ceasurile Junghaus.
Conducerea companiei a făcut eforturi mari pentru a rezolva problema vânzărilor de ceasuri. În a doua jumătate a anului 1946 au început negocierile de export, promițând perspective serioase. În Austria și Elveția, au reușit să vândă 20.000 de ceasuri, s-au purtat negocieri favorabile și în ceea ce privește livrările în America de Sud. A existat interes pentru livrarea a aproximativ 20.000 de ceasuri de la parteneri de afaceri suedezi și danezi. Prețul de export a fost în jur de 4,5 dolari. Ca urmare a negocierilor de export de la sfârșitul anului 1946 – începutul anului 1947, a existat perspectiva unor comenzi care să asigure angajarea fabricii pentru 4 – 5 luni.
Cu toate acestea, anul 1947 a fost încă plin de lupte și dificultăți. Conducerea tehnică, în cooperare cu comitetul de întreprindere, și-a stabilit obiectivul de a crește producția de ceasuri la 20.000 de piese pe lună. Cu toate acestea, acest obiectiv s-a dovedit a fi nerealist pe parcursul anului. Fluctuația producției a fost extrem de mare, 4.200 de ceasuri au fost produse în ultima săptămână din iunie 1947, 12.432 în iulie și doar 7.536 în august. Conform planului inițial, 16.000 de ceasuri urmau să fie produse în iunie, 18.000 în iulie și 20.000 în august. Productia din august nici nu a ajuns la 50% din buget. Principalul motiv al întârzierii a fost lipsa de materii prime…
Vânzarea de ceasuri a continuat să creeze o mulțime de probleme. Piața internă era capabilă să absoarbă un sfert din ea, noi și noi dificultăți au apărut constant în jurul exporturilor. Conform contractului cu compania, vânzările interne au fost efectuate de Órakereskedelmi Rt. Órakereskedelmi a preluat ceasurile de la Danuvia cu 52 HUF și le-a pus pe piață la 92 HUF, cu un profit de aproape 100%. În același timp, Danuvia a vândut ceasurile în pierdere, costul de fabrică era în jur de 60 HUF. În august 1947, când contractul cu Orakerekseldelmi a expirat, comitetul de întreprindere a luat poziția în favoarea înființării propriului organism comercial, însă organele superioare nu au fost de acord cu acest lucru. După lungi negocieri, Órakereskedelmi Rt. a fost de acord să vândă 42.000 de ceasuri și, de asemenea, au convenit să livreze 15.000 de ceasuri în mediul rural pentru Hangya și 15.000 de ceasuri pentru angajații NIK [ Centrul de industrie grea] și MÁSZ (Minele de cărbune de stat din Ungaria) la preț redus. De asemenea, exportul a întâmpinat obstacole, ceasul maghiar era complet nou pe piața mondială. La 1 martie 1947, reprezentantul elvețian al fabricii a cerut, printre altele, ca ceasurile să fie măcar marcate cu „ceas deșteptător din piese elvețiene!”. Prețul s-a dovedit a fi mare, structura era prea bună în comparație cu ceasurile cu alarmă. Înainte de război, ceasul deșteptător era în principal un produs de masă de fabricație germană, cu roți dințate presate, roți de antrenare din oțel profil tras.
Tabloul nefavorabil a fost atenuat de perspectivele aparent mai bune. Dezvoltarea producției de ceasuri a fost finalizată în decembrie 1947, conform planurilor, în ianuarie 1948 urmau să fie produse 25.000 de ceasuri, 34.000 în februarie și 40.000 de ceasuri pe lună din martie. Acest volum de producție nu numai că a asigurat acoperirea cheltuielilor, ci a presupus și formarea capitalului de lucru. Oportunitățile de export au fost și ele favorabile. Era un contract pentru 170.000 de ceasuri pentru Olanda, 12.000 pentru Suedia și 10.000 pentru Italia, o comandă americană pentru aproximativ 100.000 de ceasuri era la orizont, erau în curs de negocieri pentru a livra alte 200.000 de ceasuri în Olanda, Ceylon și 16000 de ceasuri. 120.000 de ceasuri au fost rezervate vânzării interne, iar Consiliul Economic General a pus în perspectivă cca. ordinul a două mii de ceasuri de blocare în valoare de cinci milioane de forinți…
După încheierea războiului, din cauza încetării producției de arme, fabrica a trecut la producția unui nou produs – ceasul cu alarmă. Colectivul fabricii la momentul naționalizării [1948 Martie] a menținut o producție medie lunară de 13.000 de ceasuri. După rezolvarea sarcinilor tehnice și organizatorice, compania și-a propus să crească producția și să ajungă la producția a 40.000 de ceasuri deșteptătoare pe lună. Acest lucru s-a realizat deja în prima lună de după naționalizare cu truda muncitorilor și astfel au putut să ia cu ei cel de-al 40.001-a ceas la parada din 1 mai 1948. După aceea, fabrica a produs această cantitate planificată de 40.000 în fiecare lună.
Dar piața internă nu a fost capabilă să absoarbă întreaga producție a fabricii, iar firma privată care gestiona exportul ceasurilor lui Danuvia nu era pregătită să vândă o asemenea cantitate. Posibilitatea de export a fost îngreunată și de faptul că fabricile germane de ceasuri avariate în timpul războiului au reluat producția și au inundat piața occidentală cu ceasurile lor. Prin urmare, în câteva luni, în depozitul uzinei s-au acumulat peste 300.000 de ceasuri. La acea vreme, la inițiativa direcției industriale, șeful companiei și proprietarul companiei de export au plecat într-un turneu prin Europa de Vest și au reușit să vândă stocul acumulat – oarecum sub prețul pieței mondiale.
Totodată, a devenit evident că în condițiile date de piață – în primul rând din cauza capacității slabe de absorbție a pieței interne – Danuvia trebuie să treacă de la producția de ceasuri la producția de produse noi, mai profitabile. Este un fapt că Danuvia are merite serioase în faptul că ceasornicăria s-a impus în Ungaria, deoarece designul Danuvia este produs și astăzi cu mici modificări.
[Danuvia si-a predat echipamentele și piesele nefolosite și semifabricate la fabrica de ceasuri MOM. Printre produsele de la MOM se găsesc ceasuri deșteptătoare realizate cu mecanisme originale Danuvia. După mai multe dezvoltări de produse, MOM a produs și ceasuri cu alarmă până la sfârșitul anilor 1980.]
