Instrumente pentru cunoașterea timpului au existat încă din antichitate. Dovezile istorice ne indică faptul că primii care au împărțit ziua în unități mai mici au fost egiptenii. Studiind mișcarea anumitor stele care erau asociate diverselor divinități, aceștia împărțeau noaptea în 12 părți. Mai târziu au construit ceasul solar prin anul 3.500 î.Hr., care era bazat pe obelisc. Un anumit moment din zi era determinat după felul în care se mişcau pe pământ umbrele făcute de Soare.
Încă de acum patru milenii, babilonienii, în poemul epic Enuma Eliș, prezentau un model de calendar alcătuit din 12 luni de câte 30 de zile. Acest mod de măsurare a timpului corespundea sistemului lor de numărare sexagesimal, care ulterior se transformă în cel duodecimal (care ulterior va fi utilizat pentru numerotarea orelor).
Definirea calendarului nu rezolvă în totalitate problema măsurării timpului. Primii care au împărțit ziua în unități mai mici au fost egiptenii. Având la bază rațiuni religioase, în jurul anului 2100 î.Hr. au împărțit noaptea în 12 părți studiind mișcarea aparentă a stelelor care în mare parte erau asociate diverselor divinități.
Un prim episod în evoluția ceasurilor au fost – Ceasurile cu apă inventate de greci
Pentru că ceasurile solare ale egiptenilor aveau posibilitățile de utilizare limitate, grecii au inventat ceasul cu apă, care putea fi folosit și în interior, noaptea sau când cerul nu era complet senin. Cu toate acestea, chiar și ceasul grecilor era departe de perfecțiune, nefiind la fel de precis precum ceasul solar.
În Grecia, ceasurile cu apă erau folosite pentru a măsura și limita timpul de pledare a avocaților în timpul proceselor. În acest fel, persoanele responsabile cu ceasurile cu apă au început să fie mituite. Umpleau cu apă doar o mică parte din ceas pentru pledoaria rivalilor, timpul acestora pentru a-și susține cauza fiind în acest fel mai scurt, iar șansele de câștig mai mici.
În istoria ceasului cu apă inventat de greci, își are însă originea și ceasul deșteptător. Se spune că filosoful grec Platon avea un ceas cu apă cu o alarmă al cărei sunet era similar cu sunetul unei orgi cu apă. El pregătea ceasul de seara pentru a fi trezit dimineața, când trebuia să înceapă cursurile.
